Istoric

Istoria șofranului se amestecă cu virtuțile sale medicale, culinare, spirituale și magice...

Unele "puteri magice" ale şofranului evocă fericirea, dragostea, senzualitatea, viaţa, pofta, puterile psihice, puterea...

Îndoiala rămâne, dar şofranul își are originea în Asia Mică și / sau în Mediterana de Est (floare sacră în Creta antică, simbol al soarelui).

Sunt 5000 de ani de când şofranul a fost introdus în Cașmir, de către invaziile mongole.

Mitologia îl evocă pe Zeus, invitându-şi prietenii pe straturi de şofran pentru a-şi multiplica forța sexuală și a-şi stimula cuceririle sexuale, cu ajutorul aceastei flori cu proprietăţi afrodisiace. "Şofranul galben" este culoarea dragostei, a dorinţei şi a plăcerii.

Prima mențiune a vinului în bucătărie, la gătit, este de origine persană - "Bucătarul regelui Zohac a condimentat partea din spate a unui vițel cu vin vechi, șofran și apa de trandafiri."
Acest lucru a fost scris acum cinci mii de ani! ...

Virtuțile şafranului sunt cunoscute încă din cele mai vechi timpuri, acestea fiind menționate de Homer, Pliniu cel Bătrân, Quintus Curtius şi Virgiliu, apoi de Hippocrate și Avicenna.

Șofranul apare în papirusul de la Ebers, care este cel mai vechi tratat medical cunoscut, datând din 1550 î.Hr. şi care are propria sa hieroglifă!

Şofranul a fost apoi utilizat pentru proprietățile sale medicinale. Floare de sănătate a pătruns în mai mult de 30 de rețete medicale.

Egiptenii și evreii l-au folosit în scopuri culinare și în timpul sărbătorilor.
În ceremonii religioase, ei ardeau şofran pentru a purifica sanctuarele și pentru a atrage spiritele bune. Fâșiile în care erau învelite mumiile erau vopsite cu șofran.

Cleopatra a folosit uleiuri parfumate pentru a-şi seduce amanţii. Prima apă de toaletă veritabilă, Kyphi, era compusă din rășină de terebentină, papură parfumată, rogoz, șofran, scorțișoară, stafide, vin, smirnă și miere.

Fardul de ochi, care machia cu negru ochii femeilor orientale, era o pudră foarte fină obținută prin măcinarea antimoniului (mineral metalic extras din regiunile muntoase din Arabia), la care se adăugau șofran, cuișoare sau lemn roz. Fardul avea şi rolul de a proteja ochii de agresiunea vântului și a nisipului, în timp ce prevenea infecțiile oculare prin proprietățile sale medicinale.

In Orient, şofranul era folosit pentru puterile sale afrodisiace: acest tonic sexual infuzat în ceai creștea sensibilitatea și dorința femeilor, crescând în același timp şi vitalitatea și virilitatea bărbatului.

Legenda spune ca Alexandru cel Mare, ajungând în Cașmir, şi-a aşezat tabăra cu cei 120.000 de oameni ai săi într-o câmpie stearpă. A doua zi, el şi-a găsit armata în mijlocul unei mări de flori mov, apărute dintr-o dată în cortul lui și sub copitele cailor.
Crezând că e vorba de o vrajă, s-a întors fără luptă.

În preajma anului 500 î.Hr., la scurt timp după moartea lui Buddha, călugării îşi colorau togile în culoarea "galben solar", culoare sacră pentru călugării budiști, simbol al purității, sfințeniei și nemuririi.

Marii preoți asirieni dedicau o procesiune nocturnă cultului înfloririi magice a şofranului. O tânără fecioară smulgea prima floare din pământ, cu mâinile sale pure. Atunci preoții-magicieni interpretau volute roșii care atrageau stigmatele de şofran, predominante pe suprafața apei râului Tigru.

Romanii ardeau şofranul, ca pe tămâie, în timpul ceremoniilor religioase și acopereau arenele teatrelor cu florile lui violet, care evocau senzualitate și longevitate. Sibariţii îl beau în infuzii înainte de sacrificiile închinate lui Venus şi Bachus.

În Maroc, oamenii acopereau capul ras al unui nou-născut cu un amestec de argan şi şofran, în ziua botezului său.

În Liban, se punea în ofrande aduse zeiţei iubirii, precum şi în prăjituri, pentru a atrage fericirea în dragoste.

În Grecia, voalurile tinerelor mireselor erau vopsite în galben.

Un terci făcut din cereale, miere și șofran era foarte apreciat de către gali, pentru că atrăgea puterea și vitalitatea.

În Evul Mediu, călugării apreciau foarte mult șofranul. Cu această cerneală de aur, se realizau halourile strălucitoare ale sfinților. Şofranul a fost utilizat, la momentul respectiv, pe scară largă de către spiţeri, care îl vindeau la preţ de aur.